Referinta: vcds_18

VAGCOM 18 Romana

Recenzie(i): 0

Imaginati-va ca detineti cel mai avansat si cuprinzator scaner de diagnosticare auto OBD de pe piata care va ajuta sa realizati diagnoze complete si sa efectuatii reparatii pentru automobile Audi, Seat, Skoda, Volkswagen (VW) incepand cu anul 1996 pana in anul 2018 !

Pret 400 RON
In stoc
Toate produsele din topul vanzarilor
Launch x431 PRO3 APEX ~ Tester Auto
  • Launch x431 PRO3 APEX ~ Tester Auto
  • Launch x431 PRO3 APEX ~ Tester Auto

Launch x431 PRO3 APEX ~ Tester Auto

Launch-PRO3-Apex
Launch
Rating 

Este un tester foarte performant de diagnoza ce suporta noile tehnologii Launch x431 de codare, adaptare si programare. Suporta modele de masini fabricatie din 1994 pana in prezent.

10.999 RON
Primim comenzi prin SICAP / SEAP
Cantitate
Transport rapid, garantie 12 luni, suport la instalare, modalitati multiple de plata

Descriere

Launch X431 PRO3 APEX, tester auto profesional cu ecran de 10,1 inch si interfata DBScar VII

Launch X431 PRO3 APEX e un tester profesional de diagnoza ce foloseste o tableta cu ecran de 10,1 inch si se adreseaza service-urilor care repara masini multimarca, mecanicilor si electricienilor auto. Il folosesti la diagnoza de zi cu zi si la lucrarile de motor, frane, cutie de viteze si confort. Face functiile standard, citirea si stergerea codurilor de eroare si datele live, ca modelele mai accesibile ca pret, dar si functii avansate: teste active, codari ECU, adaptari, proceduri de service si o harta de topologie a modulelor.

Interfata DBScar VII se conecteaza in conectorul OBD al masinii si trimite datele catre tableta prin Bluetooth. Suporta CAN FD si DoIP, protocoalele cu care sunt echipate modelele noi, dar si protocoalele masinilor mai vechi. Pe DoIP lucreaza cu un cablu special, care se comanda separat. PRO3 APEX este produs original Launch.

  • Limba romana: aplicatia de diagnoza are meniu in romana; la cateva marci, procedurile pe pasi si documentatia Launch sunt netraduse.
  • Actualizari: incluse pentru doi ani. Licenta de utilizare e permanenta: dupa aceasta perioada testerul lucreaza mai departe pe versiunea instalata, iar versiunile noi si codarea online cer abonament activ, pe care il poti face si mai tarziu.
  • Secure Gateway: lucreaza pe masinile cu gateway securizat, si pe Renault. Deblocarea o da producatorul auto, printr-o licenta pe care service-ul o ia din aplicatiile disponibile pe tester; pe FCA se foloseste contul AutoAuth. Accesul SGW nu il vindem noi.
  • Laptop: nu e nevoie, diagnoza ruleaza pe tableta din set.

Diagnoza pe toate modulele

Scanarea completa trece prin calculatoarele montate pe masina, nu doar prin motor: cutie de viteze, ABS, airbag, directie, climatizare, frana de parcare, caroserie si confort, dupa echipare. La final ai lista modulelor gasite si vezi in care sunt erori memorate. Dupa reparatie stergi codurile si refaci scanarea, ca sa verifici daca vreuna se intoarce.

Datele live le urmaresti la atelier sau in proba de drum, iar pe ecran incap pana la 12 grafice deodata. Cand ai mai multi parametri unul langa altul, vezi clipa in care o valoare se abate: de exemplu, turatia care scade cand intra compresorul de clima, pe masinile unde se vede asa ceva.

Pe partea OBD-II ai Freeze Frame, adica valorile salvate de calculator in momentul erorii, utile cand motorul merge normal la verificare. Mai ai starea testelor de emisii inainte de ITP, testul sondelor lambda si verificarea sistemului EVAP. La masinile fabricate inainte de conectorul OBD-II standard lucrezi cu adaptoarele potrivite.

Harta de topologie

Topologia pune intr-o schema calculatoarele gasite pe masina, cum sunt legate intre ele, cum raspunde fiecare si ce coduri are in memorie. E utila mai ales la defectele de comunicatie. Cand cateva calculatoare semnaleaza lipsa de comunicatie cu un singur modul, lista de coduri le arata una sub alta, fara legatura, pe cand schema le aduna pe toate in acelasi nod. Acolo incepi verificarea: alimentare, masa, conectori, firele de comunicatie. Cauza o gasesti masurand, cu schema electrica a masinii la indemana, iar dupa reparatie o scanare noua iti confirma ca modulul comunica iar.

Teste active si codari

Din tableta comanzi direct componente ale masinii, de exemplu stergatoarele sau inchiderea centralizata, in functie de model. Cand componenta merge comandata din tester, dar nu si de la butonul ei, cauti pe partea de comanda, nu schimbi piesa.

Codarea ECU configureaza calculatoarele online sau local. Inainte de interventie testerul salveaza codarea existenta, si revii la ea cand ceva nu iese cum trebuie. Din acelasi meniu faci personalizarile acceptate de configuratia masinii. Pe Volkswagen, Audi, Seat si Skoda ai proceduri ghidate: ecranul te duce pe rand prin fiecare etapa, util la adaptarile care cer mai multe conditii inainte de pornire. La Ford si Mazda, functia PMI (instalarea programabila a modulelor) scrie in modulul nou montat datele de configurare ale masinii, fara drumul la reprezentanta.

Codarile se opresc la ce permite fiecare masina, dupa model, an si dotari. Pentru rescrierea software-ului unui calculator prin J2534 ai nevoie de un model din gama care vine cu interfata SmartLink C, cum sunt PRO3 Elite sau PRO5.

Functii de service, pe lucrari

  • Revizie si frane: resetarea intervalului de service, procedura EPB la schimbul de placute (retragerea pistoanelor si recalibrarea franei de parcare electrice) si aerisirea ABS, cu testerul care comanda blocul hidraulic.
  • Motor si emisii: pe diesel ai regenerarea filtrului de particule, procedura pentru DPF nou, adaptarea EGR si resetarile pentru AdBlue si senzorii NOx; pe benzina, regenerarea GPF. Mai intra scrierea codurilor de injector, reinvatarea clapetei, invatarea senzorilor de pozitie ai vilbrochenului si ai axului cu came, plus aerisirea sistemului de racire.
  • Sasiu si cutie: resetarea si reinvatarea cutiei automate, procedurile de ambreiaj, calibrarea suspensiei pneumatice dupa interventie, resetarea SAS si TPMS.
  • Electric si confort: dupa schimbul bateriei o declari in BMS; mai ai reglarea farurilor adaptive, initializarea geamurilor, a trapei si a scaunelor electrice, resetarea Start/Stop.
  • Chei: inveti o cheie noua, scoti din memorie una pierduta, imperechezi telecomanda, pe masinile acoperite.

Centrul de informatii iti da explicatia codurilor, recomandari de lucru si manuale, de folos cand dai de un cod neintalnit sau de o marca ce intra rar pe poarta. Raportul de diagnoza se face automat, ramane salvat si il poti tipari, ca dovada pentru starea de dinainte si de dupa reparatie. Tot de acolo ceri, la nevoie, diagnoza de la distanta.

Pe ce masini lucreaza

Autoturisme europene, asiatice si americane, Dacia inclusa. Protocoale: J1850 PWM si VPW, KWP2000, ISO9141, CAN si CAN FD, iar DoIP cu cablul lui. Lista de modele o gasesti in aplicatie, iar acoperirea pe marci si functii o publica Launch. Ce functii ai pe o masina anume tine de marca, model, an si echipare.

Camioanele si vehiculele comerciale pe 24 V nu intra in pachetul de baza: interfata DBScar VII e facuta pentru 9-18 V, deci pentru ele iei in plus SmartLink C 2.0 cu licenta de vehicule grele.

Vindem tablete Launch X431 din 2018. Din aproape 370 de tablete X431 plecate de la noi intre 2020 si 2023, niciuna nu s-a intors in service.

Ce primesti in cutie

  • tableta PRO3 APEX cu ecran de 10,1 inch
  • VCI-ul DBScar VII, cu cablul lui OBD-II
  • incarcator cu cablu
  • manualul si ghidul de pornire
  • valiza in care le tii pe toate

Date tehnice

  • Afisaj de 10,1 inch cu touch, rezolutie 1280 x 800
  • Memorie: 64 GB spatiu de stocare, 4 GB RAM; procesor quad-core de 2,0 GHz
  • Baterie de 6.300 mAh
  • Camera foto de 8 MP pe spate
  • USB Type-C si USB Type-A; Wi-Fi dual-band (5 GHz si 2,4 GHz)
  • DBScar VII: Bluetooth sau USB, alimentare din conectorul OBD la 9-18 V, 118 x 69,5 x 32 mm
  • Temperatura de lucru 0-50 °C

Extensiile Launch se cumpara separat, dupa ce lucrari ai: pentru baterii BST 360, pentru senzorii de roata i-TPMS, pentru imobilizator si EEPROM X-PROG 3, apoi S2-2 Sensorbox, kitul EV, ADAS Mobile, camera VSP600 si cablurile pentru masinile fara OBD2. Alte aparate de aceeasi clasa sunt in testerele multimarca.

Intrebari de la clienti

Are meniu in romana?

Da, aplicatia e in romana. Documentatia si o parte din procedurile specifice unor marci sunt in engleza sau in limba producatorului.

Ce se intampla dupa perioada de actualizari?

Lucrezi mai departe pe ultima versiune instalata, licenta fiind permanenta. Cu abonament reinnoit primesti iar versiuni noi si functiile legate de serverul Launch.

Imi trebuie laptop?

Nu. Aplicatia ruleaza pe tableta din cutie, legata fara fir la interfata.

Merge si pe camioane?

Da, cu SmartLink C 2.0 si licenta Heavy Duty luate in plus. Pe instalatia de 24 V comunicarea trece prin acest modul, nu prin DBScar VII.

Ce face la chei?

Potriviri, adaugari si stergeri de chei si telecomenzi, in limita acoperirii masinii. Pentru lucrul direct pe EEPROM si clonarea unui modul adaugi X-PROG 3.

Daca nu stii daca iti ajunge PRO3 APEX sau iti trebuie un model cu J2534, spune-ne ce lucrari fac cei mai multi bani in atelierul tau si iti spunem ce configuratie are sens.

Detalii ale produsului
Launch-PRO3-Apex
Recenzii

Scrie-ti recenzia

Launch x431 PRO3 APEX ~ Tester Auto

Launch x431 PRO3 APEX ~ Tester Auto

Este un tester foarte performant de diagnoza ce suporta noile tehnologii Launch x431 de codare, adaptare si programare. Suporta modele de masini fabricatie din 1994 pana in prezent.

Scrie-ti recenzia
S-ar putea sa-ti placa
16 alte produse in aceeasi categorie:
Consimțământ pentru cookie-uri